Apostila (sau apostilarea) şi supralegalizarea sînt proceduri impuse de legislaţia unor state pentru recunoaşterea documentelor eliberate în străinătate. Ambele proceduri reprezintă o confirmare prin ştampila unei anumite autorităţi a autenticităţii ştampilelor şi semnăturilor precedente aplicate pe documentele eliberate într-un stat care urmează a fi utilizate în altă ţară.

Supralegalizarea (sau legalizarea consulară) este procedura prin care un stat confirmă veridicitatea documentelor emise pe teritoriul său sau pe teritoriul altui stat. Supralegalizarea este cerută de un şir de ţări, care nu au încheiate acorduri bilaterale sau multilaterale privind simplificarea sau abolirea completă a supralegalizării. Supralegalizarea implică proceduri multiple de autentificare a actului şi a semnăturilor aplicate pe acestea, astfel încît în ultimă instanţă pe document se va aplica, de regulă, ştampila ambasadei sau consulatului statului de destinaţie, fie a ministerului de externe al acestui stat.

Apostila, la rîndul său, este o procedură simplificată de supralegalizare a unor anumite acte, fiind aplicată doar de către statele care sînt părţi la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, încheiată la Haga la 5 octombrie 1961. Convenţia mai este cunoscută sub numele de "Convenţia de la Haga din 1961" sau "Convenţia cu privire la Apostilă". Ştampila specială numită "Apostilă" se aplică pe document doar o sigură dată de către autoritatea statului de origine a acestuia, astfel încît autorităţile statului pe teritoriul căruia urmează a fi utilizat documentul îl vor recunoaşte fără supralegalizare sau alte formalităţi.