|
Joi, 27 Noiembrie 2008 |
La 27 noiembrie curent, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu o delegaţie a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, condusă de dna Helena Bambasova, Viceministru al Afacerilor Externe, care s-a aflat la Chişinău cu ocazia participării la Summit-ul statelor Iniţiativei Central-Europene.
Viceministrul H. Bambasova a făcut o scurtă prezentare a activităţilor planificate pentru prima jumătate a anului 2009, când Cehia va deţine Preşedinţia Uniunii Europene, menţionând că dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova reprezintă nu numai o prioritate a politicii externe a Cehiei, dar şi una din priorităţile Preşedinţiei Cehe a UE prin prisma politicii regionale. Părţile au realizat un schimb de opinii referitor la subiectele curente ale agendei dialogului politic RM—UE, referindu-se, în special, la pregătirea pentru negocierea noului acord de cooperare şi la avansarea în dialogul privind regimul de vize în vederea simplificării considerabile a circulaţiei cetăţenilor moldoveni în UE. |